În fiecare seară, după ce ajung acasă, văd la televizor o grămadă de inşi care încearcă să mă convingă cât de multă dreptate au şi că lucrurile nu sunt aşa cum par.
Văd indivizi siniştri care încearcă să-mi demonstreze cât de evlavioşi sunt (Becali, Vadim Tudor), uitând că religia pe care o clamează este una în care raţiunea e mai preţuită decât mânia, iar smerenia e mai presus de trufie.
Văd caţe care probabil se (auto)flatează că sunt "doamne" (Buruiană, Şandru, Olguţa), uitând că o "doamnă" implică, cel puţin în vorbirea comună, o femeie distinsă, cu maniere elegante. Unde ar fi acestea la o persoană în stare să acopere într-o discuţie pe oricine, doar pentru a se auzi pe sine vorbind? Unde ar fi acestea la o persoană capabilă numai de venin şi josnicie?
Văd inşi care încearcă să spele tâmpeniile spuse sau făcute de ei sau de alţii, în ciuda evidenţei. O văd pe "Dana", care ne-a făcut "favorul" de a se comporta normal şi de a se retrage din politică de mai bine de un an, încercând să ne convingă că relaţia ei cu securitatea nu a fost una "rea". Îi văd pe argaţii lui Băsescu (Turcan, Preda şi alţi eiusdem farinae) încercând s-o facă pe oamenii de principiu, justificând de ce ar include-o în partid pe respectabila madamă. Văd un Boc, capabil să-şi urmeze şi să-şi apere căpitanul în orice rahat s-ar arunca. Văd un tip, pe care l-aş fi socotit respectabil dacă nu alegea să intre în politică (Diaconescu – PSD), încercând să dea interpretări elucubrante ultimei gafe a lui Geoană (nu degeaba poreclit "prostănacul" – omul ăsta ar clămpăni în neştire dacă n-ar fi nevoie ca din când în când să doarmă). Trăim într-o ţară de doi lei, dar încă ne iluzionăm că un "politician" ar putea crede altfel… Văd demagogi în stare să ne sfideze bunul-simţ susţinând eliminarea imunităţii parlamentare, după ce cu doar zile înainte ei înşişi abuzaseră de ea pentru a-l feri pe imaculatul Bombonel (ce nume cu care să rămâi în istorie!).
Îl văd pe sublimul, preamăritul şi preacinstitul preşedinte (fie-i numele amintit în veci), adorat ca o icoană, deopotrivă, de culţi şi inculţi, mici şi mari. Îl văd dând lecţii de "principialitate" cât timp el însuşi NU are principii. Cum altfel ar putea fi descris un om pentru care minciuna şi făţărnicia e la fel de uşoară precum cuvântatul? De câte ori s-a întâlnit cu voi în Piaţa Universităţii, aşa cum a promis? În ce fel şi-a ţinut legământul de a demisiona? În ce fel s-a gândit la lege când a fost implicat în terfelirea ei în cazurile atât de discutate (flota, Mihăileanu)?
Văd pe nea Mitică încercând să ne convingă cât de util ar fi el societăţii dacă ar rămâne parlamentar – ne-ar ferici cu o "lege a ordinii publice"… Văd pretinşi "gentlemeni" cu apucături de golani îmbrăcaţi la costum (Orban, Antonescu, Tăriceanu). Văd traseişti încă neresemnaţi (Pavelescu, Lupoi, Buruiană, Vasilescu).
Văd tinerele speranţe care ar trebui să "schimbe clasa politică" (Guşă, Şandru, Turcan, Boureanu, Ponta şi alţii). Nu pot lega fraze şi idei, corect sau coerent. Nu-mi pot demonstra probitate cât timp ignoră mizeria morală de lângă ei şi continuă s-o perpetueze. Nu-mi pot demonstra că sunt civilizaţi – oamenii ăştia NU au cultura dialogului. Pentru ei, a acoperi pe celălalt cât timp e rândul aceluia la a spune o părere este echivalent cu un "argument". Ce motiv aş avea să mă identific (ca "tânăr", nu?) cu tagma lor?
Văd scandaluri bizare pe teme "artistice", adăpate cu bani publici. Văd apărări stupide pentru gafeuri. Un distins Patapievici, rasat intelectual, fidel cauzei prezidenţiale (oricare ar fi ea şi contra oricărei sume) pretinde că e "artă" o gafă "culturală" care atrage iar atenţia asupra jalnicei ţări în care trăim. De parcă duceam lipsă de reclamă negativă… Acest domn, care s-o închipui probabil vrednic urmaş al lui Maiorescu, Eminescu ori Blaga, îşi arăta preţuirea sa pentru ţara care îl ţine acum în sinecuri cu vorbe trântite pe hârtie într-un delir de abjecţii (evident, e vorba despre celebrele "Politice" – din care am frunzărit de curiozitate câteva pasaje care mi-au desenat îngrijorătorul tablou patologic al autorului lor).
N-aş vrea să fi uitat pe nimeni (dacă mă aleg cu un proces de calomnie, măcar să fie "mare").
Demagogi, loaze, canalii, ţaţe, lichele, jeguri, imbecili, semidocţi… toţi se vântură "pe sticlă", reprezentând, chipurile, interesele noastre. Pe-ale mele NU! Nu mă interesează să mă reprezinte nişte scursuri, mulţumesc.
Pe lângă adunătura asta de zoaie, mai văd că banul, probabil, nu aduce fericirea, dar cu siguranţă aduce libertate. Libertatea de a face ce vrei fără a fi pedepsit, libertatea de a sfida, libertatea de a insulta fără nici un strop de motiv, libertatea de a omorî sau răni oameni şi de a scăpa.
Nici alţii nu sunt mai grozavi.
De săptămâni aud de războiul din Georgia. "Marele frate" rus (de fapt, vlăjganu’ mahalalei) îi apără pe oropsiţii separatişti invadând teritoriul unui stat suveran. Nu că ar conta în vreun fel "poziţia" Rusiei faţă de dezmembrarea Serbiei de acum câteva luni. Nu că ar conta că a aduce războiul şi bejenia unor oameni nu e cel mai potrivit fel de a le apăra drepturile. Soarta a fost ironică – războiul a început chiar în prima zi de Olimpiadă, ziua când, dacă am fi mers după regulile antice, orice război ar fi trebuit să înceteze. Dreptul internaţional este mai departe întărit de reacţia "catifelată" a "Occidentului". Cine ar vrea să i se taie gazul sau mai ştiu ce afaceri profitabile doar pentru că nişte nenorociţi dintr-o ţară nesemnificativă au casa călcată de tâlhari? Ei, care aduc democraţia prin război şi pacea prin ameninţare, cu siguranţă, NU.
Mi-a fost dat să aud că oameni neînarmaţi care au venit paşnici să-i înduplece pe ruşi au sfârşit împuşcaţi sau cu capetele tăiate!?! Asta de la "eliberatorii" lor. Rusia, evident, are alte definiţii pentru idei ca "onoare", "adevăr", "umanitate", "curaj", "dreptate", "lege", "Dumnezeu"…
Văd numai "pseudo-": pseudo-oameni de stat, pseudo-intelectuali, pseudo-profesori, pseudo-doctori, pseudo-preoţi, pseudo-ziarişti…
De ce continuu să mă uit, dacă (aproape) nimic nu-mi place? Pentru a-mi adăpa dispreţul şi pentru a nu uita nici o clipă de ce îi detest.
P.S.: O ştire de ieri m-a mişcat. Un "om de afaceri care a dorit să-şi păstreze anonimatul" s-a oferit să-l ajute cu bani, la necaz, pe unul dintre sportivii care ne-au încântat în anii trecuţi. Mi s-a părut vrednic de laudă a fi capabil să dai bani fără a încerca să te lauzi cu asta (compară cu felul în care "ajută" alţii…).
